sâmbătă, 9 februarie 2013

Pelé

Considerat de multi drept cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor,Pelé si-a pastrat reputatia in cei 20 de ani de cand a incetat sa mai joace.El a fost primul jucator profesionist care a inscris in cariera sa 1.000 de goluri.

Edson Arantes do Nascimento s-a nascut la 23 octombrie 1940 in micul oras brazilian Tres Coracoes.Uneori,era numit La Perola Negra (Perla Neagra).Conform legendei,Pelé a invatat sa joace fotbal pe strazile orasului sau natal,jucandu-se cu mingi facute din ciorapi umpluti cu carpe vechi.Provenea dintr-o familie saraca,dar cu o traditie puternica in fotbal-tatal sau poreclit Dondinho,fusese un jucator promitator in liga mica,cariera sa s-a sfarsit prematur din cauza unei accidentari.De la o varsta frageda,tanarul Edson traia numai pentru fotbal.Desi mama lui-maritata cu un fotbalist care nu castigase practic nimic din fotbal-nu era de acord cu cariera aleasa de fiul sau,jocul ii era lui Edson deja in sange.Dupa cum a spus mai tarziu: "M-am nascut pentru fotbal,asa cum Beethoven s-a nascut pentru muzica.Fotbalul este ca o religie pentru mine.Venerez mingea si o tratez ca pe un dumnezeu".Desi avea o inaltime de numai 1,72 m si cantarea mai mult de 68 kg,pe intreaga durata a carierei sale de jucator Pelé a fost un barbat musculos si compact,care imbina perfect puterea fizica,controlul uluitor al mingii si instinctul pentru discernerea slabiciunii unui oponent.Adesea iritabil pe teren in tinerete,el a invatat repede sa se controleze si a devenit un model al sportivitatii si al autodisciplinei.El a ajuns sa domine lumea fotbalului in ciuda unei accidentari la genunchi,pe care a suferit-o la varsta de 16 ani si care a constituit o piedica pe durata intregii sale cariere.

Promitator de la inceput
 In 1954,la varsta de 14 ani,talentatul Pelé a castigat un loc printre juniorii Clubului de Atletism Bauru din Sao Paulo.In decurs de un an,a intrat in Santos si in 1956,la varsta de 15 ani,si-a facut primul mare debut in echipa jucand impotriva Corintienilor.A fost mijlocas stanga si in primul sezon a fost golgheterul clubului.In sezonul sau record,1959,a inscris 126 de goluri.Ascensiunea sa a coincis cu perioada de aur a clubului Santos-in anii 1962 si 1963,ei au reusit de doua ori sa castige atat Campionatul Sudamerican cat si Campionatul Mondial al Cluburilor.A ramas la Santos pana la prima sa retragere,in 1974.

Nivel international
 Si-a facut debutul international in 1957 impotriva Argentinei-acesta a fost primul din cele 111 jocuri ale sale pentru Brazilia.In total ,a inscris 99 de goluri pentru tara sa.A trecut in pozitia de mijlocas centru in Cupa Mondiala din 1958-a inscris 6 goluri in acest turneu,inclusiv doua in finala,in care Brazilia a invins Suedia cu 5-2 castigand Trofeul Jules Rimet pentru prima data.Brazilia a castigat Cupa Mondiala din nou la Chile in 1962.Brazilia a revenit in Mexic in 1970 cu Pelé in echipa.In finala,au invins Italia cu 4-1-primul gol fiind inscris chiar de Pelé .Brazilia a devenit astfel prima tara care a castigat Cupa Mondiala de trei ori si pastrand trofeul.

O pensionare activa
 Pelé a lucrat ca ambasador recunoscut pe plan international pentru FIFA (Federation Internationale de Football Association ).In 1978 a primit Premiul International pentru Pace si in 1980 a fost numit Atletul Secolului,apoi a devenit Ministrul Sporturilor in Brazilia.A jucat in "Marea Evadare",un film american cu prizonieri de razboi fotbalisti.Este si muzician si a compus coloana sonora a filmului "Pelé" ,un film din 1977 despre viata sa.Intr-un sondaj pe internet din 1997,a fost votat drept cel mai bun jucator al tuturor timpurilor.
                        















Etichete : Pelé , Edson , perla neagra , fotbal , Dondinho , Mondial , trofeu , FIFA ,Brazilia

Adresa URL : http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/pele.html










joi, 7 februarie 2013

Peter Jackson's King Kong-The official game of the movie

                  Orasul se cutremura...oamenii se opresc in mijlocul strazilor si cauta disperati sursa zgomotului...Se apropie gorila uriasa care-si proclama blonda si eventual niste elicoptere pe post de aperitiv!

         Cred ca acest joc doboara recordul pentru cel mai lung titlu de joc PC.Citindu-l,primim toate informatiile necesare,facem conexiunea cu filmul.Responsabil de joc este parintele lui Beyond Good&Evil si  Rayman ,Michel Ancel unul dintre cei mai buni designeri din casa Ubi Soft.
         Nu cred ca ar fi necesara orice explicatie in legatura cu subiectul jocului si filmului,fiind vorba de una dintre cele mai mediatizate legende ale secolului XX.Avem,pe de o parte,o gorila uriasa care joaca rolul bestiei si,pe de alta parte,o blonda focoasa care joaca rolul frumoasei.Pentru ca povestea "Frumoasa si bestia" sa fie completa,mai angajam niste actori de umplutura si ii dam drumul.Scenariul scris de genii neintelese ale Hollywood-ului ne transporta pe o insula feerica,rupta parca din visurile omului muncitor modern.Aceasta insula,chiar daca este locuita si de niste tribali uraciosi,suparati de prezenta dinozaurilor care ii privesc ca pe o sursa de lipise,glucide si colesterol,este singurul loc pe care Kong il poate numi casa.Pentru a-l multumi pe Kong,se pare ca bastinasii ii ofera sacrificii proaspete regulat,pe cat se poate umane.
         Rutina de pe Skull Island se deruleaza monoton pana la debarcarea unui regizor american care,impreuna cu echipa sa,vrea sa toarne un film maret intr-un decor de vis.Primi pasi ai nou venitilor sunt urmati indeaproape de haos,tipete si moarte.La un moment dat,cum deja banuim,frumoasa actrita blonda este rapita de trib si oferita ca sacrificiu regelui insulei.La vederea lui Naomi Watts insa,inima uriasului se inmoaie si renunta la obiceiul de a hali sacrificiul.Gorila se indragosteste de femeiusca si lui Adrien Brody tocmai acum ii vine idea s-o salveze.
         In termenii gameplay-ului putem vorbi de imbinarea a doua jocuri separate intr-unul singur.Pe de o parte,avem nivelurile de joc parcurse din punctul de vedere al aventurierului,iar pe de alta parte jucam din perspectiva puternica a lui Kong.Cultura miscarilor primului este inspirata de Prince of Persia.Jack Driscoll se poate sui pe pereti,se poate balansa peste prapastii infricosatoare si se poate catara cu agilitatea unei pisici.Apoi,preluand controlul lui Kong ,sentimentul de joc se transforma.Nu mai e vorba de un om fragil care lupta pentru supravietuire,ci de o creatura imensa care inspira putere prin fiecare actiune.
Fiecare  urlet,fiecare intindere a muschilor,fiecare balans al lui Kong si al adversarilor sai arata incredibil.
          In majoritatea timpului va trebui sa eviti sau sa fugi de creaturile gigantice din jurul tau.
          Grafica jocului este la fel de convingatoare si nu doar cand vine vorba de animatii.In ceea ce priveste partea acustica ,nici nu se pune problema ca actorii din film sa nu-si confere vocea personajelor din joc.
           Jocul primeste si o coloana sonora noua,inregistrata cu ajutorul unui cor simfonic.

          







Etichete : gorila , blonda , dinozauri ,bastinasi ,insula ,regizor , gameplay ,film ,grafica , King Kong
Adresa URL :http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/peter-jacksons-king-kong-official-game.html

They Hunger : Lost Soul

                      Undeva,de mult,intr-o galaxie foarte indepartata ,aparea un mod pentru Half-Life care a facut furori pana acum ceva timp.Avea un multiplayer demential si o campanie singleplayer acceptabila ,drept pentru care lumea,care se invarte mereu,mai ceva ca rotitele din capul lui nenea Boll,a  decis ca e timpul pentru un joc stand alone.
                     Bazat pe engineul Source al lui Half-Life 2,They Hunger : Lost Soul va fi plasat undeva prin anii 1960,imbiindu-ne sa clapacim fundulete putrezite de zombies.


 
















Etichete : Half-Life , multiplayer , singleplayer , joc ,zombie , Lost Soul
Adresa URL :http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/they-hunger-lost-soul.html




Ipoteza otravirii cu arsenic a lui Napoleon Bonaparte

           Analiza biochimica tardiva a unui fir de par de-al lui Napoleon l-a determinat pe toxicologul suedez Sten Forshntvud sa sustina ipoteza otravirii lente cu arsenic a Imparatului,deoarece in firul de par a gasit arsenic(substanta toxica pe care in mod normal firul de par n-o contine).
           Supozitia mortii lui Napoleon Bonaparte prin otravire lenta cu arsenic,sustinuta in lucrarea intitulata"Asasinul lui Napoleon sau misterul din Sfanta Elena" a prof.francez Rene Maury,a fost confirmata recent prin cercetari biochimice si microscopice ale unor fire de par care au apartinut cu siguranta Imparatului.Investigatiile au fost facute de F.B.I.
           Versiunile vremii despre cauzele mortii Imparatului au fost multiple:o boala canceroasa,ulcer perforat,dizenterie amoebiana,malarie avansata.

                 











Etichete : Napoleon , Bonaparte , arsenic , Imparat , Asasinul lui Napoleon , misterul din Sfanta Elena 
Adresa URL :http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/ipoteza-otravirii-cu-arsenic-lui.html

PREZICERILE SI CARTILE DE TAROT

         De-a lungul secolelor oamenii au aratat o mare ingeniozitate in inventarea unor metode de prezicere a evenimentelor viitoare.Nici un sistem nu s-a dovedit infailibil,dar fiecare are sustinatori ferventi.

         Cartile de tarot
         Tarotul este un pachet format din 78 de carti de joc.56 dintre aceste formeaza suite care corespund cu cele patru suite ale unui pachet obisnuit de carti de joc.Exista"spada"care a devenit "pica" din pachetul modern international;''cupa",care astazi este reprezentata printr-o inima;"trefla"si "caro-ul"care s-a transformat in romb.Fiecare dintre aceste suite este formata din 14 carti,de la as la 10,cu patru carti"de curte:valetul,cavalerul,regina si regele.
         Pe langa aceste carti,exista alte 22 de "atuuri",numerotate de la 0 la XXI ,fiecare dintre acestea avand o ilustratie mai deosebita.

                                    

       Raspunsul la intrebari
       Exista multe metode de"citire"a cartilor de tarot,dar toate au acelasi principiu.Practicantul acestei metode ii va cere subiectului sa amestece sau sa "taie"pachetul de carti,dupa care va dispune un numar de carti dupa un anumit tipar.Aceste carti sunt apoi interpretate ca raspuns la o intrebare ridicata de subiect.Practic,aceasta nu este o metoda de prezicere a viitorului.
 
       I Ching("cartea schimbarilor")
       Este o metoda extrem de veche care a aparut in China,in jurul anului 12 i.Hr.Consultarea tratatului I Ching incepe cu un manunchi de 50 de tulpini uscate de coada-soricelului(astazi se utilizeaza bete speciale).Acestea sunt ridicate sau sunt imprastiate de subiect dupa o procedura riguroasa,pana cand se formeaza o mica gramajoara;aceasta va contine ,in mod inevitabil,13,17,21 sau 25 de paie.Procesul este repetat de sase ori.
       Scopul acestei metode este de a obtine o figura din sase linii-continue sau intrerupte-care este numita"hexagrama".Daca numarul de paie dintr-o gramajoara este de 13 sau 21,rezultatul ei va fi o linie continua;daca este 17 sau 25 ,rezultatul va fi o linie intrerupta.Astfel rezulta oricare dintre cele 64 de hexagrame diferite.In acest stadiu,se consulta I Ching sau Cartea schimbarilor,si se face o predictie.

      Sfaturi intelepte
      In lucrarea I Ching exista 64 de capitole,cate unul pentru fiecare hexagrama posibila.Acestea cuprind o descriere a "imaginii" reprezentate prin hexagrama,o analiza a seemnificatiei fiecarei linii si un comentariu,mult mai amanuntit.Este important de retinut ca textul nu are pretentia de a prezice viitorul,ci ofera doar unele sfaturi asupra modului de abordare a evenimentelor viitoare:autorii descriu adesea ceea ce "un om intelept"ar face,sau nu ar face,intr-o anumita situatie.

                                         
   
    CARTILE DE TAROT 
    Cartile de Tarot sunt numerotate si au urmatoarele denumiri(in ordine):
    
Nebunul,sau Sprijinul(Soarta)               0
Magicianul sau Jonglerul                       I
Preoteasa sau Junona                           II
Imparateasa                                          III
Imparatul                                              IV
Popa sau Jupiter                                   V
Amantii                                                 VI
Caleasca                                               VII
Dreptatea                                              VIII
Pustnicul                                                IX
Roata norocului                                     X
Puterea                                                  XI
Omul spanzurat                                     XII
Moartea                                                 XIII
Cumpatarea                                          XIV
Diavolul                                                 XV
Turnul lovit de fulger                             XVI
Steaua                                                    XVII
Luna                                                       XVIII
Soarele                                                   XIX
Judecata de apoi                                    XX
Lumea                                                    XXI











Etichete : carti , tarot , prezicere , viitor , hexagrama , predictie
Adresa URL :http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/prezicerile-si-cartile-de-tarot.html

La ce e bun un card?

           Nu toti romanii agreeaza moda platilor electronice.Potrivit datelor Bancii Nationale,se afla in circulatie peste 12,5 milioane de carduri,cu un milion mai putine decat in urma cu trei ani.
       
  Iata cateva dintre avantajele detinerii unui card bancar:

  • Mai multa siguranta.In cazul in care ti se fura portofelul,nu iti pierzi si banii.Codul PIN nu trebuie sa-l stii decat tu;
  • Platesti facturile fara a sta la cozi.Poti face asta la un ATM,achitand in special facturile pentru telefon,energie electrica,gaze;
  • Faci cumparaturi de pe internet.Poti achizitiona diverse produse de la magazinele online din tara si strainatate;
  • Faci economii.Acestea nu sunt semnificative,dar banii depusi intr-un cont la care ai un card primesc o dobanda "la vedere";
  • Reduceri la unii comercianti.Se aplica atunci cand faci plati la anumite magazine,partenere ale institutiei care emite cardul.Mai nou,poti beneficia si de vacante mai ieftine si agentiilor de turism;
  • Nu ti se mai cere marunt si nu mai astepti rest.Eviti discutiile neplacute cu vanzatorii de la magazine,care,mai ales dimineata,nu au niciodata bani marunti.
                                         













Adresa URL :http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/la-ce-e-bun-un-card.html

miercuri, 6 februarie 2013

Nasul si expresia sa fizionomica

               In mod primordial,nasul inseamna analizatorul simtului olfactiv(mirosului);in acelasi timp,el are si un alt rol fiziologic important,in incalzirea aerului inspirat,precum si in purificarea lui(prin rolul de filtru care retine impuritatile).
               Ca o componenta a fizionomiei individului,nasul joaca un rol important mai ales in identificarea judiciara:multiplele lui variatiuni ca forma,volum si culoare pot constitui semnalmente care deosebesc mai multi indivizi intre ei.
               Dar nasul poate exprima si fondul sufletesc al individului.

Un nas bine proportionat,usor convex ca forma si cu radacina putin adancita,denota multa energie fizica si intelectuala,spirit intreprinzator,rabdare,eleganta,perseverenta si inteligenta,dar si raceala,indiferenta si libertinism in raport cu morala si conventiile sociale.

Un nas mare,separat de o frunte lata printr-o usoara depresiune,indica vointa,ratiune,fermitate.

Nasul usor curbat denota originalitate,multa energie fizica,excentricitate si capriciozitate.

Un nas acvilin(coroiat) lasa impresia de maiestuozitate,de dorinta de a comanda si denota inima larga,generozitate,ambitie,curaj,orgoliu si amabilitate.

Daca varful nasului se inclina catre gura,el denota o natura melancolica,rautate,preocupari meschine,tendinta la hipochondrie.Daca,din contra,varful nasului se indreapta in sus,denota excentricitate,inclinatie catre placeri fizice,voluptate,dar si capriciu.

Nasul mic,indreptat in sus,denota rafinament,spiritualitate,vanitate,curiozitate,indemanare,aptitudini literare,dar si neincredere,nesinceritate,instabilitate.

Un nas mic si ascutit denota un caracter tiranic,indiscretie,imperfectiune,tendinta la minciuna si/sau prefacatorie.

Nasul scurt si gros denota lipsa de energie fizica si intelectuala,inconstanta,tendinta la grosolanii.

Un nas carn,scurt si gros denota asprime,aptitudini intelectuale reduse,rautate,despotism.

Nasul latit indica inferioritate,spirit inapoiat,vulgaritate,brutalitate.

Un nas prea carnos si larg denota spirit greoi,lene fizica si intelectuala,preocupare pentru mancare si bautura.

Cand varful nasului este mobil,denota instabilitate si irascibilitate;in unele cazuri,acesti indivizi au inclinatie catre unele boli psihice.
   

                          








Etichete : nas , expresie , fizionomie , olfactiv , miros , varf
Adresa URL : http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/nasul-si-expresia-sa-fizionomica.html
         

FILMUL "TRADUCATOAREA"-THE INTERPRETER

            Avandu-i in rolurile principale pe castigatorii premiului Oscar,Nicole Kidman si Sean Penn,si fiind regizat de Sydney Pollack(Firma),Traducatoarea e un thriller de actiune extraordinar.Plin de suspans,cu o intriga palpitanta,filmul va va cuceri atat inima,cat si mintea.
           Dupa ce translatoarea ONU Silvia Broome(Nicole Kidman) aude din intamplare detalii despre un complot privind asasinarea unui sef de stat african,Serviciile Secrete Americane,reprezentate de agentul Tobin Keller(Sean Penn),sunt chemate pentru a investiga.Insa acesta o va suspecta pe Silvia ca nu spune tot adevarul.Dandu-si seama ca si ea a devenit tinta asasinilor,translatoarea incearca cu disperare sa demaste complotul...doar daca va supravietui suficient cat sa gaseasca pe cineva care sa o creada.


An : 2005
Gen : Thriller
Distributie : Nicole Kidman ,Sean Penn
Regie : Sydney Pollack

                                            















Etichete : traducatoare , Nicole Kidman , Sean Penn , Sydney Pollack , Oscar , Thriller , actiune
Adresa URL :http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/filmul-traducatoarea-interpreter.html

FOCUL UCIGAS-BACKDRAFT

                   Ron Howard conduce o distributie de exceptie in acest thriller plin de actiune care va propune misterul,drama si distrugerea pe care o seamana focul asa cum nu ati mai vazut niciodata!Kurt Russell si Wiliam Baldwin evolueaza in rolul a doi frati neimpacati,care continua o eroica traditie de familie ca pompieri in Chicago.Dar,odata cu o serie de incendii provocate cu buna stiinta,cei doi frati trebuie sa treaca peste neintelegerile care ii despart pentru a desclusi misterul care pluteste in jurul acestor crime explozive.Donald Sutherland si Robert De Niro evolueaza in aceasta aclamata poveste plina de suspans,presarata cu unele dintre cele mai terifiante imagini incendiare filmate vrodata.



An:               1991
Gen :            Actiune
Distributie : Kurt Russell,Wiliam Baldwin,Robert De Niro  
Regie :        Ron Howard


                                     








Etichete : focul ucigas , backdraft , Thriller , pompieri , Chicago , incendiu , actiuneRobert De Niro
Adresa URL : http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/focul-ucigas-backdraft.html

Statistici

        In anul 2000 numarul infractiunilor grave (crime,violuri,talharii cu mana armata) s-a redus in SUA cu 3,3 la suta fata de 1999 si cu 30 la suta fata de 1990!Totusi,el ramane foarte ridicat (cel mai mare din lume) ,adica 4124 de asemenea infractiuni grave la 100.000 locuitori!In schimb s-a inregistrat o usoara crestere a numarului furturilor usoare.
       In 2001 tendinta de scadere a criminalitatii ,desi in ritm scazut,se mentine.Cauza ar fi ca multi infractori sunt deja la racoare.Numai ca acolo stau cuminti,ca sa fie liberati pentru buna purtare.Iar cand ies........

                     

marți, 5 februarie 2013

Pietrele pretioase si semipretioase,sanatatea si dragostea

          Pietrele pretioase sau semipretioase,nobile sau seminobile,au exercitat asupra omului de-a lungul timpului un adevarat miraj;ele l-au atras precum un magnet atrage fierul.
          Religiile crestine resping magia pietrelor pretioase;in schimb admit valoarea lor terapeutica.    

Relatia pietre pretioase-sanatate:

  • despre diamant,arabii credeau ca este un bun remediu in caz de otraviri,ca ocroteste organismul impotriva bolilor contagioase,a trasnetului,nalucirilor,insomniilor,ca are putere contra veninului de sarpe,ciumei si vrajitoriei;in plus,ca alunga grijile si este capabil sa induca starea de transa unor indivizi,sa potoleasca mania si sa pastreze dragostea in casnicie.Simbolizeaza curajul,indrazneala,puterea,inocenta.
  • rubinul ar conferi o rezistenta crescuta la imbolnaviri;este datator de forta fizica,de inteligenta,vitalitate.
  • safirul fereste omul de accidente ecvestre si de mania divina;combate durerile de ochi
  • smaraldul ascute vederea,vindeca epilepsia si ajuta la ghicirea viitorului,intareste memoria
  • topazul poate combate hemoragiile,risipeste mania,combate insomnia.
  • opalul combate bolile de ochi.Este insa considerat singura piatra aducatoare de ghinion
  • ametistul vindeca alcoolismul si combate starea de somnoleanta.Detoxifica ficatul,intareste inima,combate bolile pulmonare.Creste apetitul si vindeca migrenele
  • jadul,denumit si nefrit,era considerat in China antica "elixirul vietii".Este util contra durerilor de rinichi,asigura longevitatea,stimuleaza simtul practic si intelepciunea
  • malahitul este util,dizolvat in otet,ca anestezic,in diverse interventii chirurgicale
  • perlele sunt eficiente in tratamentul variolei,al bolilor hepatice ai al nebuniei.
  • cuartul ajuta vindecarea rapida si convalescenta dupa unele boli.Cuartul roz reduce stresul si aduce fericirea in casnicie
  • coralul intareste inima si vindeca bolile de piele
  • rubinul este util in suferintele cerebrale;sporesc puterea fizica,curajul
  • pietrele albastre-acvamarinele,safirele,turcoazele-vindeca boli ale nasului,gatului,urechilor,tiroidei
  • pietrele verzi-smaraldele,jadul-sunt utile in bolile cardio-pulmonare
  • pietrele galbene-chihimbarul-vindeca bolile faringiene si digestive
  • piatra numita"ochiul tigrului" este folosita pentru tratarea afectiunilor renale
  • onixul vindeca bolile genitale si unele boli cardio-circulatorii.


                    











Etichete : pretioase , onix , ochiul tigrului , cuart , coral , rubin , smarald , safir ,malahit , jad , perle
Adresa URL :http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/pietrele-pretioase-si.html
                                 

SORTIMENTE DE MIERE SI UTILIZARE LOR TERAPEUTICA

  •          Mierea,produs nobil al albinei,este un aliment usor de digerat.Ea cuprinde un amestec de fructoza si glucoza,intr-o forma care-fara a mai fi transformata de organism,se asimileaza direct,constituind o sursa de energie.Important pentru economia alimentara,pentru echilibrul procesului biologic al corpului omenesc,este faptul ca mierea are,in proportii echilibrate,fermenti,vitamine,substante minerale,acizi si aminoacizi ca si hormoni,substante bactericide si arome.

                                       

      Tipuri de miere ,dupa plantele din care provin si actiunea si utilizarea lor terapeutica:

  • Mierea de tei : ca si florile de tei,contine printre altele,uleiul volatil in a carei compozitie intra un alcool alifatic sesquiterpenic,farnesolul,care imprima de altfel mirosul caracteristic.Actiunea farnesolului:neurosedativ si antiseptic.Utilizarea terapeutica:sedativ nervos,in tuse,antiseptic,in bronsite.

  • Mierea poliflora : care contine si roinita: floarea de roinita contine un ulei volatil format din citrol,citronelol,geraniol,linalol ,transmis si in miere.Utilizarea terapeutica:antispastic-sedativ.


  • Mierea de menta: atat mierea cat si floarea de menta-din cultura si din flora spontana-contin un ulei volatil format din: mentol,gama-pinen,felandren,limonen,cadinen,cineol,aldehide,timol etc.Actiune si utilizare terapeutica:analgezic usor,tonic,antispastic in spasme pilorice,carminativ,dischinezii biliare si gastro-intestinale.

  • Mierea de trifoi : ca si florile plantei,mierea contine flavonoizi,ulei volatil,substante de natura fenolica,rasini,derivati cumarinici.Actiune si utilizare terapeutica:diuretic,antidiareic,expectorant. 

  • Mierea de salcam: contine-ca si florile-robinina,acacina,ulei volatil.Actiune si utilizare terapeutica:calmant al tusei,antiseptic.

  • Mierea de conifere : contine,ca si seva coniferelor din care se hranesc insectele producatoare de asa zisa mana depusa pe ramuri si ace sub forma de substante compacte,onctuoase si dulci-recoltate de albine-o serie de principii active.Contine uleiuri si rasini bogate in gama-pinen,beta-pinen,finonen,aldehida anisica si caproica etc.Actiune si utilizare terapeutica:antiseptica,antiinflamatoare,atat pentru caile respiratorii ,cat si pentru cele urinare:actiune diureica. 

  • Mierea in faguri.Aceleasi sortimente de miere,florale sau de mana,despre care am facut mentiune mai sus,pot fi consumate ca miere in faguri.Sub aceasta forma valoarea biologica a produsului este mult mai sporita prin: 
  1. aportul de vitamine continute in ceara,precum si alte substante si principii active,care prin procesul de masticatie trec din ceara in organismul uman,odata cu mierea ingerata
  2. actiunea de curatire si dezinfectie a dintilor
  3. efectul psihologic datorat consumului unui produs natural. 
























Adresa URL :  http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/sortimente-de-miere-si-utilizare-lor.html

luni, 4 februarie 2013

POLITISTUL VIITORULUI

           Iata Politistul Universal,viitorul jandarm al planetei:un amestec de cyborg si soldat care,in secolul viitor,va apara democratiile occidentale,"lumea alba".Bineinteles,acest luptator,care pare ca apartine literaturii stiintifico-fantastice,este american.Numele programului de cercetare care va pregati soldatul mileniului III este SIPE(Soldier Integrated Protective Ensamble),iar motto-ul programului :"Soldatul este sistemul".
       
                                  


         Politistul viitorului va dispune de:

-camera video ce emite imagini catre Cartierul General

-in viziera castii,un ecran video ce poate primi imaginile prin satelit ale pozitiilor inamicului,planuri ale orasului atacat,informatii pentru cei raniti

-Politistul Universal comunica cu ceilalti colegi si cu comandantul cu ajutorul unui sistem audio HF :un microfon si casti

-un sistem de aer conditionat integrat improspateaza echipamentul perfect etans

-o camera video este fixata pe arma si se afla in legatura cu ecranul castii.Camera permite tragerea fara ca individul sa iasa din ascunzatoare

-la incheitura mainii,intrerupatoare si butoane pentru reglarile la nivelul castii
-costumul din Gore-Tex si Kevlar este acoperit cu o substanta anti NBC(Nuclear-Bacteriologic-Chimic)

       SIPE este soldatul erei virtuale,versiunea de luptator cyberpunk.
       SIPE este un receptor.Este de asemenea un emitator.O centrala mobila de informatii.

                 















Etichete : politist , viitor , jandarm , cyborg , soldat , luptator , arma , inamic , stiintifico-fantastic
Adresa URL : http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/politistul-viitorului.html

Galia antica-file din istoria pedepselor

           In antichitate,teritoriul Frantei era locuit de gali,o populatie despre care ne-au lasat informatii multi istorici antici.Inclusiv Caesar,cel care a transformat acest tinut in provincie romana,a scris o lucrare intitulata "De bello Galico" .Facand o paranteza sa precizam ca un secol si jumatate mai tarziu,imparatul Traian,dupa ce a cucerit Dacia in anul 105 d.Hr.,a scris si el o carte,din nefericire perduta, "De bello Dacico".
           Dar sa revenim la gali,carora istoricul Diodor din Sicilia le acorda si el o atentie destul de mare.Iata ce spune autorul antic:
"Pe raufacatori ii tin inchisi vreme de cinci ani,iar apoi ii trag in teapa si ii ard-impreuna cu alte prinoase-pe ruguri uriase".
          Trebuie sa recunoastem ca era mult mai riscant sa fii infractor in lumea galilor.
          Aceasta cruzime era extinsa si asuprea prizonierilor de razboi,care erau injunghiati,in cinstea zeilor,impreuna cu animalele lor.
          La drept vorbind,galii dispretuiau chiar si propria viata,aruncandu-se ,dupa cum relateaza Diodor,cu pieptul gol in lupta.

                                







Etichete : Gali , antichitate , Caesar ,Dacia , Sicilia , Traian, antic , istorie
Adresa URL : http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/galia-antica-file-din-istoria-pedepselor.html

INCHISOAREA CU CELE MAI MULTE EVADARI

                     Se pare ca cea mai usoara pedeapsa a privarii de libertate se executa in penitenciarul din micul oras texan Raymondville,situat la aproximativ 45 mile departare de granita cu Mexic.

S-au inregistrat atatea cazuri de evadari,incat nici chiar seriful,Larry Spence,nu cunoaste evidenta lor exacta.Ba,mai mult,incercand o gluma pe seama acestei situatiei,Spence a declarat:"Cred ca avem cea mai agreata inchisoare,cu cei mai fericiti puscariasi".
                     Zeci de condamnati au reusit sa evadeze,majoritatea facand gauri in tavanul cladirii.Unii au intrat in anumite camere,unde stiau ca se afla marijuana,din care au servit fara teama!Si nu au fost putini.
                    Situatie paradoxala si trista,pe care fostul primar din Raymondville,acum judecator,Eustelio Gonzales,o comenteaza astfel:"Am vazut condamnati zambind intr-adevar,la pronuntarea pedepsei cu inchisoarea.De ce o faceau?Pentru ca,orice s-ar spune,nu-i chiar de colo ca,in calitate de detinut,sa ai acces liber la droguri si sa iesi afara cand doresti".

                                      
                                           










Etichete : penitenciar , inchisoare , Mexic ,marijuanadetinut , liber , evadat , condamnat ,droguri ,pedeapsa

Adresa URL : http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/inchisoarea-cu-cele-mai-multe-evadari.html

Interviu cu Rodica Ojog Brasoveanu



"Cand v-ati apropiat de policier?
 -Pe la 10 ani,cand fratele meu Dan m-a tentat cu "Omul sinistru"al lui Edgar Wallace.
  Mi-a placut atat de mult,incat i-am devorat toate romanele trecand apoi,fireste,la ceilalti clasici ai genului.De scris m-am apucat mult mai tarziu la insistentele fostului meu sot(regretatul actor Cosma Brasoveanu-n.n).Dupa 7-8 luni a iesit romanul "Moartea semneaza indescifrabil"ce avea sa fie acceptat de editura"Albatros",ba mi-a adus si alte comenzi de la Eugenia Tudor,cu care voi continua colaborarea in colectia "Clepsidra" la Editura Eminescu.

-Deci,succes din start?
-Da.

-Aveati timp de scris in asemenea ritm?
-Am fost nevoita sa renunt la avocatura.Nu se puteau face amandoua.Incepusera sa curga comenzile,ceea ce,artistic vorbind,nu e tocmai bine,dar astfel am dobandit o anume tehnica.Tot la comanda am scris si romane istorice,de spionaj,de razboi si chiar unul de science-fiction.Insa nu ma deranjeaza "stampila"de autor de policieuri,cu care,probabil,am sa mor.Oricum trecand la subiecte istorice,am avut nevoie de documentare serioasa.Pentru ciclul Brancovenilor am stat o luna la Institutul de istorie "N.Iorga".

-Ati onorat toate comenzile?
-Numai pe cele despre epoci care imi placeau:Brancovenilor,a lui Alexandru Ioan Cuza,a celor doua razboaie mondiale.Nu,mi-a placut inceputul secolului 19,perioada lui Tudor Vladimirescu si am abandonat.

-Chiar daca ati fost rasfatata de multe comenzi,banuiesc ca de cenzura tot n-ati scapat.
-O,a fost groaznic!Militianul nu putea fi decat cinstit,destept,frumos,cu intretinerea platita,sa fumeze Snagov si sa-l asculte pe Ion Dolanescu.De amante,nici vorba.Iar pe nevasta-sa ,care se mai supara,ca e chemat din concediu,trebuia pana la urma sa o aduca pe calea cea buna.

-V-au influentat succesul si preferintele cititorilor?
-Da.Pentru o cititoare,profesoara de romana,care era indragostita de Radu Andronic,am inviat personajul!De altfel,si eu ca trebuie sa arate barbatul ideal:un fel de Reth Butler.Dar cel mai iubit personaj ramane Melania.Ea a intrunit cele mai multe preferinte,mai ales in Moldova si Muntenia."








Etichete : Rodica , Ojog , Brasoveanu ,policier ,Cosma , Moartea semneaza indescifrabil , clepsidra
Adresa URL : http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/interviu-cu-rodica-ojog-brasoveanu.html


VAMPIRUL DIN TEHERAN

                  Reza Phirdasi,un taximetrist din capitala Iranului,care a rapit,violat si asasinat timp de 5 luni zece femei,a fost prins de politie.
Identificarea victimelor s-a dovedit o operatie grea,deoarece Reza le incendia dupa crima.
La pedepsirea lui care a fost publicata au participat 20.000 de persoane alese cu grija,pentru ca amatori au fost mai multi.Supliciul a inceput cu 900 de lovituri de bici,dupa care,chiar daca decedase,trupul i-a fost spanzurat de o macara gigant la inaltimea de aproape o suta de metri.

Ca sa fie exemplu si pentru altii!











Etichete :   Reza Phirdasi , vampir , Teheran , spanzurat ,taximetrist , Iran 
Adresa URL : http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/vampirul-din-teheran.html

Tatuajul-o moda inofensiva sau o aberatie in lumea civilizata?

Prin definitie,tatuajul reprezinta patrunderea accidentala sau voluntara a unui corp strain in piele,ducand la modificari de pigmentare a acesteia.

Tatuajul accidental se poate produce de regula prin accidente de munca(in minele de carbuni,in industria chimica sau in razboi,prin explozia minelor).

Tatuajul voluntar ,cel dorit,denumit modern"body design"care este si cel mai frecvent,denota gusturi indoielnice.A devenit astazi,in special in lumea occidentala"o industrie",si caracterizeaza anumite categorii de indivizi.Se realizeaza cu instrumente,mai simple sau mai complicate(cel mai frecvent,cu pistolul de tatuaj Totto Gun cu vibratii),si diverse substante chimice:cu tus de China,cu  creion chimic,cu carbon,cu albastru de metilen etc.Pentru a fi reusit si rezistent in timp,tatuajul trebuie facut astfel incat substanta coloranta sa patrunda in stratul profund si mediu al pielii.Tocmai de accea,si incercarile de vindecare(de inlaturare)a tatuajului trebuie realizate in profunzimea tegumentelor,desi,dupa orice interventie de acest fel,poate ramane o cicatrice inestetica.

                                       

Metodele terapeutice de scoatere(de stergere)a tatajului,desi numeroase,sunt incerte ca rezultat.


  • Crioterapia,prin aplicarea de azot lichid pe zona tratata,poate duce la disparitia in timp a tatuajului,dar cu aparitia unei cicatrici inestetice;
  • Electrocoagularea profunda,sub anestezie locala,lasa dupa vindecare o cicatrice mai redusa;
  • Decolorarea chirurgicala(sub anestezie locala) cu ajutorul unei freze care reuseste sa patrunda pana in stratul mediu cutanat poate sterge tatuajul in unele cazuri,dar,dupa vindecare,pigmentatia zonei ramane diferita de cea a zonelor din jur;
  • Ablatia chirurgicala,sub anestezie locala,cu curatarea zonei cutanate profunde de particule de tatuaj si cicatrizarea lineara este posibila in caz de tatuaj redus ca suprafata.In cazul tatuajului extins,se poate practica chiar grefa de lambouri de piele din alte zone;
  • Laserul,prin folosirea tintita a radiatiei luminoase cu mare presiune si viteza,are calitatea de a nu distruge tesuturile pe care le penetreaza pana ce ajunge la tinta.Totul depinde de indemanarea operatorului laser si de performantele aparatului.
                Se tatueaza de regula adolescentii cu tendinte exhibitioniste,din nevoia de a iesi si ei cu ceva in evidenta,adolescentii cu un sentimentalism "de suprafata",care au impresia ca prin tatuarea de nume si de diverse inscrisuri isi eternizeaza dragostea si,cel mai frecvent,rockerii,cae isi imita astfel idolii.
                Tatuajul este,deci,o moda.Si,ca orice moda,vine....si trece.








Etichete: tatuaj , tatuaj accidental , tatuaj voluntar , crioterapia , electrocoagularea profunda , decolorarea chirurgicala , ablatia chirurgicala , laserul , body design , Totto Gun

Adresa URL : http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/tatuajul-o-moda-inofensiva-sau-o.html


                                   

Europol cerceteaza blaturi in UEFA Champions League


Europol cerceteaza existenta unor blaturi in UEFA Champions League.



Liga din Anglia suspecta "de blat"


Politia Europeana nu a dezvăluit identitatea echipelor dar se crede ca in Anglia s-au facut blaturile.

Europol a spus că au descoperit un sindicat al crimei organizate, bazată în Asia, care a fost co-coordonare a operatie , iar aici sunt implicati peste 425 oficiali de club implicati , jucatori si nume grele din " mafia pariurilor " sunt suspectati de implicare in aceste blaturi .

Europol, care a facut instrumentare la acest caz de 18 luni, a declarat meciuri suspectate incluse la Cupa Mondială și Campionatul European de calificare si mai multe meciuri de fotbal în ligile de top din Europa .

Cei din mafia pariurilor au facut pariuri de 16 milioane de euro pe meciurile trucate și a făcut opt ​​milioane de euro în profituri, spun cei de la Europol.

Plătile de două milioane de euro se crede ca au fost plătite celor implicati. Cea mai mare plată la o persoană a fost 140000 de euro, potrivit anchetatorilor.

Europol consideră că un sindicat al crimei cu sediul în Asia, a fost stabilirea de legături cu rețelele criminale din întreaga Europă. Acesta consideră că meciul de fixare a avut loc în 15 de tări si 50 de persoane au fost arestate până acum.

Oficialii au declarat că se temeau aceasta a fost "vârful aisbergului".

Rob Wainwright, directorul Europol, a declarat: " Aceasta este opera unui sindicat al crimei organizate, suspectate în Asia si operate cu retelele din mafia pariurilor din întreaga Europă.

"Este clar pentru noi aceasta este cea mai mare anchetă-vreodată în suspectate meci de fixare în Europa. Ea a dat rezultate majore pe care credem că au descoperit o mare problema pentru integritatea fotbal din Europa.

"Am descoperit o vastă retea criminală."

Europol a oferit detalii cu privire la luni, la o conferintă de presă de la Haga, Olanda .



Etichete : Europol tops , Europa cerceteaza blaturile , Uefa Champions League , Profit pariuri 

Adresa URL : 
http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/europol-cerceteaza-blaturi-uefa.html

13 Lucruri pe care postasul nu ti le spune


Pescurt 13Lucruri...pe care postasul nu ti le spune .




1.Ne-am dori ca accesul la casuta ta postala sa nu reprezinte riscuri .Poate ca pe tine cainele tau nu te musca , dar ma crispez cand dobermanul iese in goana pe usa .

2. Nu primim nici un banut din impozitul tau .Pe bune !

3. Companiile private te taxeaza pentru o adesa gresita . Noi? Niciun ban.

4.Fluturasul de salariu , carti de vizita , scrisori orice pare sa insemne vesti bune - le pun deasupra .Facturile de utilitati si cardurile .Pe astea dedesubt .

5.Scuze daca par ca ma grabesc , dar lucrez contracronometru : sefii nostrii ne spun cand sa plecam , cate distribuiri sa facem si cand ar trebui sa ne intoarcem.

6.Foloseste un pix cu pasta .Ploaia dizolva cerneala din markere .

7.Te rugam sa fii imbracat decent cand raspunzi la usa .Prosopul in care te infasori nu e suficient , Si in niciun caz nu vrem sa te vedem in lenjeria intima sau dezbracat !

8.Deservim peste opt milioane de adrese , sase zile pe saptamana , asa ca deseori suntem in locul potrivit la momentul potrivit.Scoatem oameni din masini in flacari , prindem hotiiin flagrant si sunam la 112 pentru a semnala accidente rutiere , cadavre si altele.

9.Pe cei mai multi dintre noi nu ne deranjeaza daca opresti langa noi si ceri sa iti primesti corespondenta putin mai devreme .Dar te rugam ca macar sa iesi din masina si sa vii sa o iei.

10.Unii dintre noi avem timbre si ti le ptem vinde , scutindu-te astfel de un drum la oficiu postal.

11. Daca trimiti ceva de valoare nu uita sa anunti. Merita sa platesti ceva mai mult pentru asigurare deoarece , daca se pierde sau se deterioreaza , numai asa iti poti recupera banii.

12.Cand iti aduc pensia sau alocatia copiilor un simplu " Multumesc este suficient " . Nu am nevoie de ciubuc. Oricum cei mai generosi oameni sunt tot cei cu pensii de mizerie .

13.De obicei , corespondenta depusa in cutiile postale stradale se face de cinci ori pe saptamana , dar nu este o regula.




Etichete :Lucruri despre postasul , Posta , Pensia prin posta , Alocatia prin posta , PeScurt .

Adresa URL : http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/13-lucruri-pe-care-postasul-nu-ti-le_4.html

duminică, 3 februarie 2013

Recomandare filme cu razboinici

In aceasta categorie voi trece urmatoarele filme cu razboi/razboinici


Filmele cu razboinici ne tin cu ochii atintiti pe micile ecrane asa ca m-am gandit sa va pun la dispozitie niste filme din aceasta categorie .

Dintre filmele cu razboinici va recomand urmatoarele filme

  • The Boy in the Striped Pyjamas - (2008) 
  • The Front Line - (2011)
  • Zwartboek - (2006)
  • Restrepo - (2010)
  • Redacted - (2007)
  • Jarhead - (2005 )
  • The Bunker (1981)
  • Enemy At The Gates (2001)
  • Lebanon (2009)
  • Everyman`s War (2009)
  • Saga Amurg (2010)

In curand voi venii cu o complatare mai detailata la aceste filme in parte ...poti citi multe alte articole interesante aici pe blog  de la sanatate pana la disparitii in masa , de la sport pana box sau sa iti iei pastila de ras la categoria Funny ,
Lasa comentariul tau , multa bafta  .



Adresa URL : http://treicaifrumosi.blogspot.ro/2013/02/recomandare-filme-cu-raizboinici.html

Stiai ca ?

Stiai ca eruptia unui vulcan s-a auzit in Australia ?

Articole importante pe acest blog !

Poti descoperii multe pe acest blog . Daca ti-a placut ce ai gasit aici da-ne un like pe faccebook !

Postări populare